SEFF – Short Eco Film Festival
Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Filme scurte Eco (SEFF - Short Eco Film Festival) se desfășoară  la Sighetu-Marmaţiei, Maramureş, în perioada 5-8 Octombrie.
Evenimentul este organizat in cadrul proiectului “Focalizare prin Obiectiv: Dezvoltare Durabilă", implementat de Asociația Valea Verde și co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.
SEFF  își dorește să să sensibilizeze prin puterea filmului, să transmită semnale de alarmă privind conservarea mediului natural, să spună povestea unor habitate valoroase, cu biodiversitate bogată.
31 de producții din 21 de țări au fost selectate să fie proiectate în cadrul aceastei prime ediții a festivalului. Sunt filme despre viața sălbatică, recifuri de corali, eroi ai mediului, specii de animale și păduri în pericol, apicultori, filme despre fragilitatea și misterul naturii, prezentate în cadrul celor trei categorii competiționale:
  • Micro Eco (filme cu durata de până la 1 minut)
  • Super Eco Short (filme cu durata de 1-5 minute)
  • Eco Short (filme cu durata de 5-30 minutes)
JURIUL

MEMBRII JURIULUI

Cei care vor juriza în 2017  filmele SEFF sunt:

FLAVIUS MEDAN

Membru Juriu

Şi-a petrecut jumătate din viață muncind ca și cameraman în televiziune. Avea doar 18 ani când a început să lucreze pentru un post TV. Locuiește în Baia Mare, județul Maramureș, dar călătorește adesea, cu diferite proiecte video. Australia, Italia, Franța, Marea Britanie, India, sunt doar câteva dintre țările în care a filmat. Și-a făcut un scop din a fi cât se poate de creativ în orice filmare la care participă. Ceea ce își doreste e să “adune pe peliculă” momente care să merite să fie revăzute peste ani și ani.

ALEXANDRU-RADU SĂVULESCU

Membru Juriu

Este absolvent al facultății de Geologie-Geografie a Universității din București din 1983. După 1989, s-a specializat în comunicarea pentru protecția mediului, urmând cursuri de jurnalism cu Romanian Freedom Forum Chicago și Universitatea Cultural-Științifică București, Fundația Reuters Oxford, Banca Mondială, etc. Are o experiență neîntreruptă de 27 de ani în comunicarea de mediu, atât în domeniul ONG, cât și în business. Este membru fondator al Asociației Române a Ziariștilor de Mediu, precum și al Federației Internaționale a Jurnaliștilor de Mediu. Face parte din diverse rețele de comunicare de mediu.
Începând cu 1998, a contribuit la organizarea unor concursuri și a făcut parte din diverse jurii naționale și internaționale pentru jurnalism de mediu. Pentru activitatea sa în domeniul protecției mediului, i s-au decernat mai multe distincții profesionale, atât în România cât și peste hotare.

DAN MIHAI PĂVĂLOIU

Membru Juriu

Prezentator de televiziune, jurnalist și realizator TV clujean, cunoscut pentru reportajele de călătorie pe care le realizează din anul 2002. Emisiunile sale se adresează iubitorilor de natură, cea mai cunoscută fiind Natură și Aventură, difuzată pe TVR 2. De asemenea, prezintă o serie de emisiuni dedicate tradițiilor culinare românești, sub genericul Cu tigaia în spate, difuzate pe TVR 3 și TVR Cluj.
Este coautor la câteva documentare de lung metraj. Reportajele sale au acoperit spații geografice care se întind din vârfurile Carpaților până la Marea Neagră. Pentru documentarele și reportajele realizate de-a lungul timpului, Dan Păvăloiu a obținut numeroase premii.

IOAN COROIU

Membru Juriu

Domnul conferenţiar dr. Ioan Coroiu şi-a început cariera universitară în anul 1987, ca asistent la catedra de Zoologie a Facultăţii de Biologie. A obţinut titlul de doctor în biologie în anul 1990 la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, este conferenţiar începând din anul 1994 în actualul Departament de Taxonomie şi Ecologie al Universiății Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, iar în perioada 2012-2016 a fost Decan al Facultăţii de Biologie şi Geologie din cadrul aceleiași universități. Este expert în micromamifere şi chiroptere dar are contribuţii ştiinţifice şi în cunoaşterea păsărilor şi fluturilor.
Este un dascăl erudit, pasionat în egală măsură de tot ceea ce înseamnă viaţă, natură, istorie şi artă. Membru din anul 2006, ca expert în mamifere, al Comisiei Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (IUCN).


În afara proiecțiilor de film, la SEFF au loc discuții și prezentări pe teme legate de mediu și de impactul filmelor eco (SEFF TALKS), festivalul devenind locul de întâlnire a realizatorilor de film, cadrelor didactice universitare, a ONG-urilor cu profil ecologic.

Valea Verde

Website realizat în cadrul proiectului „Focalizare prin Obiectiv: Dezvoltare Durabilă”.
Proiect co-finanțat printr-un grant din partea Elveției, prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.
Acest website nu reflectă neapărat poziția oficială a guvernului elvețian.
Responsabilitatea pentru conținutul acestuia este asumată în întregime de Asociația Valea Verde.
Pentru detalii, accesați: www.swiss-contribution.ro și www.swiss-contribution.admin.ch/romania.

TOP